ANUNȚ



       Primăria Municipiului Roșiorii de Vede prin Serviciul Public de Asistență Socială și Autoritate Tutelară derulează în perioada 20 martie – 9 aprilie a.c. acțiunea umanitară
       „Un bun la timp dăruit, prețuiește îndoit !”.
       Este perioada în care fiecare dintre noi putem să fim mai buni, mai generoși, nu sta nepăsător, IMPLICĂ-TE!
       Donează haine, cărți, obiecte de mobilier și orice altceva ce ție îți prisosește, iar pentru alții poate însemna mult.
Ți-au rămas mici hainele de anul trecut?
       Te-ai mutat și nu știi ce să faci cu toate cărțile care nu mai au loc în bibliotecă?
       Sigur există cineva care se va bucura de ele!
       Persoanele interesate pot depune obiectele în spațiul special amenajat în Piața centrală a Municipiului după următorul program:
       Luni - Vineri între orele 10:00 – 18:00
       Sâmbătă - Duminică între orele 9:00 – 12:00.
       Obiectele vor ajunge la persoanele și familiile aflate în evidențele Serviciului Public de Asistență Socială și Autoritate Tutelară.
       Vă așteptăm alături de noi!

                   Echipa coordonată de Primarul Dumneavoastră,
                           ec. Cîrciumaru Gheorghe Valerică
       Impreuna
 
Romanian Bulgarian English German Italian Portuguese Spanish
PRIMARIA MUNICIPIULUI ROSIORII DE VEDE

Municipiul Rosiorii de Vede, str. Dunarii nr.58, judetul Teleorman, cod postal: 145100

Telefon: 0247-466250
Fax: 0247-466141
Avem 48 vizitatori online

Statistica

mod_vvisit_counterAzi66
mod_vvisit_counterIeri285
mod_vvisit_counterSaptamanal .66
mod_vvisit_counterLunar6159
mod_vvisit_counterTotal187870
Actualizat: 26 Mai 2017

Ne gasiti si pe Facebook

OSense O-Sense

by Xtin Computers