Istoricul Municipiului

Zona orasului Rosiorii de Vede a fost leaganul a numeroase asezari, înca din preistorie de când sunt semnalate primele vestigii ale locuirii bastinasilor pe aceste meleaguri.

Cele mai vechi urme materiale ale locuirii omului în aceasta zona sunt din epoca neolitica si sunt atestate de existenta a doua asezari (numite de localnici "cetati") aflate în perimetrul actual al orasului: "Palanca" si "Livezi". Vatra de locuire a tracilor, constituita aici în jurul anilor 2000 î.e.n., din care s-au format, în epoca bronzului, triburile geto-dacice, cuprinde si meleagurile rosiorene, care adapostesc numeroase vestigii din perioada trecerii de la epoca de piatra la epoca metalelor. În sprijinul acestei afirmatii se poate mentiona descoperirea unei spade de bronz, cu lama triunghiulara si nervura mediana, apartinând, spatial si temporal, culturii Tei, fapt ce atesta ca în aceasta zona epoca bronzului este reprezentata prin asezari bine închegate.

În anul 1969, în satul Meri (limitrof orasului Rosiorii de Vede), într-un mormânt tumular datat din secolul al XIII-lea î.e.n., s-a gasit scheletul unei capetenii de trib, alaturi de o mare cantitate de ceramica, în care sunt vizibile elemente caracteristice epocii bronzului, dar si un cutit de fier, dovada a folosirii acestui metal în zona noastra la o data timpurie a Hallstatului.

În secolele II-I î.e.n., pâna în vremea lui Burebista, în zona orasului Rosiorii de Vede se semnaleaza prezenta celtilor scordisci din regiunea Savei.

Tot timpul stapânirii romane dar si în timpul marii invazii a carpilor, din anii 245-247, civilizatia autohtona geto-daca, din zona orasului Rosiorii de Vede de azi, s-a împletit cu civilizatia romana, cu care avusese contacte mai vechi, înca din cursul sec. I î.e.n. - sec. I e.n. când puterea imperiului ajunsese la malul drept al Dunarii. O dovada a legaturilor permanente cu ale asezarii de pe malul râului Vedea cu economia si societatea romana o constituie monezile descoperite pe teritoriul actual al orasului.

Dupa retragerea militara si administrativa a Imperiului Roman din Dacia (271), slavii sunt aceia care au avut mai multa însemnatate în istoria meleagurilor din stânga Dunarii. Mentionarea lor în apropierea orasului Rosiorii de Vede o face Procopiu din Cezareea la anul 546, când împaratul Justinian, vrând sa opreasca navalirea slavilor, le ofera Turrisul (Turnu Magurele). În vara anului 591 si apoi în anul urmator, bizantinii urmaresc pe slavi în padurile Teleormanului, iar orasul Zimnicea îsi are originea numelui din aceasta perioada, slavul zemnic însemnând bordei-locuinta în pamânt.

Conlocuirea slavilor sudici cu populatia romanica din Tara Româneasca (Vlasca - Tara Vlahilor), a durat pâna în secolul al X-lea, când acest popor, al carui loc de origine este Polonia de astazi, s-a românizat complet.

La sfârsitul secolului al IX-lea, zona noastra este supusa unei noi navaliri barbare. Este vorba despre pecenegi (de origine turca) dintre care uzii si berindeii sunt triburi care sigur au locuit prin partile Teleormanului. Locul pecenegilor, care au trecut la sud de Dunare si au fost macelariti de Ioan Comnenul în 1123, este luat de neamul înrudit al Cumanilor, care apare prin partile noastre în a doua jumatate a secolului al XI-lea si a caror stapânire dureaza pâna la navalirea tatarilor (1241). De la ei se pastreaza toponimicul Teleorman (padure deasa), Calmatui, Comanca, Valea Comancii s.a.

Ultima invazie a populatiilor migratoare o cunoaste zona orasului Rosiorii de Vede în anul 1241, când tatarii (neam mongol) sub conducerea lui Bujdek, strabat Muntenia si patrund în Ardeal pe valea Oltului, dupa cum ne spune cronica lui Fazul-Ulad-Rasid-ed-din.

Sapaturile arheologice facute la Dulceanca (3 km est de oras) au adus la suprafata dovezi ale continuitatii culturii materiale a localnicilor si în timpul navalirii populatiilor migratoare. Aici a fost descoperit un important complex arheologic constând dintr-o succesiune de asezari din epoca neolitica si pâna în secolele XIII-XIV.

Descoperirea monedelor de bronz din secolul al IX-lea si al XI-lea pe teritoriul orasului Rosiorii de Vede, dovedesc existenta unei populatii ce practica o activitate larga de schimb, atât pe plan intern, cât si pe plan extern.

În secolul al XII-lea, aceasta populatie facea parte, probabil, din Tara lui Seneslau - "voievodul românilor". Tara lui Seneslau, mentionata la 1247 în Diploma cavalerilor ioaniti si care reprezenta una din cele cinci formatiuni statale ale românilor, ce sunt atestate prin acest document, se întindea în zona subcarpatica si de câmpie din stânga Oltului.

Tinând seama de izvoarele scrise si de marturiile arheologice, se poate afirma ca, la fel cu Câmpulug, Curtea de Arges, Severinul, Râmnicu Vâlcea, Bucuresti, Buzau, Braila, Giurgiu etc. si Rosiorii de Vede era în fiinta înca înainte de 1300 ca localitate ce pasea pe calea urbana. E sigur ca din aceste târguri si-a strâns Litovoi suma însemnata de bani cu care s-a rascumparat din captivitate si tot de aici pare sa fi provenit cea mai mare parte a despagubirii de 7000 marci de argint pe care, la 1330, Basarab cel Mare o ofera lui Carol Robert la începutul campaniei, înainte de batalia de la Posada.

Orasul Rosiorii de Vede este mentionat pentru prima oara într-un document datând de la sfârsitul secolului al XIV-lea. Înscrisul este "Jurnalul de calatorie" redactat în limba germana de doi pelerini, Peter Sparnau si Ulrich von Tennstadt, care în anul 1385 (în timpul domniei lui Radu - tatal lui Mircea cel Batrân) traverseaza Tara Româneasca si Transilvania, dupa un pelerinaj la Ierusalim.

În Tara Româneasca ei intra pe la Zimicea, dupa care, în drum spre Budapesta mentioneaza în jurnalul lor toate localitatile pe care le întâlnesc. Cu aceasta ocazie aflam de existenta oraselor Rosiorii de Vede (Russenart), Pitesti (Neuvestad), Arges (Nerx), Câmpulung (Longrowe), Brasov, Sibiu, Cluj si Oradea, ca localitati ce marcau unul din drumurile pelerinilor catre locurile sfinte.

Comentând documentul de la 1835, Nicolae Iorga aprecia ca orasul Rosiorii de Vede este o localitate mult mai veche decât atestarea sa documentara, în secolul al XIV-lea constituindu-se de fapt într-un târg feudal ce se va dezvolta treptat pâna va trece definitiv la o viata urbana spre sfârsitul secolului al XVII-lea.

Desi la 1385 localitatea are deja caracter de târg, ea va figura în documentele oficiale ca sat domnesc pâna la începutul secolului al XVII-lea.

Dare certe despre asezarea de la "Rusii de Vede" (numele sub care întâlnim în documentele feudale orasul Rosiorii de Vede) ne parvin printr-un act al cancelariei domnesti. De aici aflam ca în secolul al XV-lea localitatea era daruita de domnitor lui Staico logofat, probabil în vremea lui Vlad Calugarul (domnul Tarii Românesti între 1482-1495), deoarece boierul Staico este în sfatul tarii cu titlul de mare logofat între anii 1483-1505, fiind întâiul sfetnic al lui Vlad Calugarul, socrul sau. Din document rezulta ca acest boier despagubeste, la interventia domnitorului, pe proprietarii din Mogosesti, pe care îi cotropise ala un moment dat, cu "a treia parte în Rusii de Vede". Ulterior însa, "jupânita Hrusana le-a luat partea din Rusi a lui Staico pentru ca era tare si puternica". Se ajunge la judecata în fata domnului Tarii Românesti, Radu de la Afumati, care, printr-un hrisov emis la 18 mai 1526 în Târgoviste, stabileste ca urmasii vechilor posesori ai satului Mogosesti sa-si primeasca vechea lor dedina, iar mânastirile Cotmeana si Tutana sa tie în Rusi a treia parte din partea lui Staico logofat.

Deci, Rosiorul era un sat mare si valoros dar nu prea dorit, ca danie a domnului, deoarece aceia care o primeau nu puteau trage foloasele separate din cauza unor mici, dar puternici boieri locali "ca acea jupânita Hrusana).

Întrucât în secolul al XVI-lea nu întâlnim si alte documente care sa vorbeasca clar despre situatia mosiei din Rosiorii de Vede, credem ca aceasta a ramas în proprietate domneasca, asa cum este prezentata într-un act emis sub semnatura lui Matei Basarab în anul 1633 (?),mai ales ca numai asa Mihai Viteazul putea sa daruiasca o parte din Rusii de Vede calarasilor ce au fost asezati aici pentru apararea zonei împotriva turcilor din raiaua Turnului si cu obligatia de a participa la razboi alaturi de domnul tarii.

Stiut fiind faptul ca în secolul al XVI-lea instalarea unei garnizoane militare se facea în asezarile cele mai importante ale unui tinut, în aceasta perioada se stabileste la Rosiorii de Vede resedinta judetului Teleorman (amintit prima oara în secolul al XV-lea) unde va ramâne pâna la 1838. conducerea judetului revenea acum capitanului de judet, care era unul din curtenii-rosii (boier cu rang militar, numiti astfel dupa îmbracaminte). El va îndeplini atributii militare, administrative, fiscale si judecatoresti pâna la 1740 când, prin reforma lui Constantin Mavrocordat în Tara Româneasca, locul capitanului de judet este luat de ispravnic (la început, câte unul pe judet, apoi câte doi) care avea în unitatea administrativa aceeasi autoritate pe care domnul o exercita în capitala tarii.

 

Odata cu asezarea capitaniei de calarasi pe mosia Rosiorii de Vede, localitatea pierde caracterul satesc si devine târg în adevaratul sens al cuvântului, ajungând ca la 1677 sa fie mentionata între cele 25 orase ale tarii enumerate de Miron Costin în Cronica Polona.

 

Prezenta slujitorilor domnesti - calarasii în orasul de pe malul Vezii a constituit timp de doua secole si jumatate factorul dinamizator al vietii sociale a localitatii.

Aceasta perioada constituie, de fapt, pentru rosioreni un secol de lupta împotriva servitutilor impuse de sistemul feudal si pentru libertatea nationala rapita de Imperiul Otoman, a carui prezenta se simtea puternic aici ca urmare a existentei raialei Turnului în imediata vecinatate a orasului.

Din 1768, cea mai mare parte a vetrei orasului si întreaga sa mosie sunt închinate de domnie unei mânastiri bucurestene, ceea ce înseamna ca toti târgovetii devin clacasi. Totodata, existenta în apropiere a unei forte militare turcesti (la Turnu Magurele) care efectua des expeditii de jaf împotriva locuitorilor judetului, precum si ocuparea, chiar si temporara, a zonei de catre trupele austriece, rusesti sau otomane au contribuit la accentuarea starii de nemultumire. În plus, existenta în oras a calarasilor a constituit permanent pentru "clacasii" din Rosiorii de Vede (dintre care unii erau boieri cu mosii mari în alte zone ale judetului), un stimulent pentru a nu se supune.

Ca urmare, imediat ce domnitorul Ghica Voda emite actul de danie a mosiei orasului, târgovetii încep lupta împotriva pretentiilor formulate de mânastirea Sf. Spiridon Nou.

Aceasta lupta va dura circa 100 de ani si va îmbraca diferite forme: Jalba la domnie, deschiderea unor procese judecatoresti, refuzul de a plati sau executa prestatii în folosul mânastirii, desfasurarea activitatilor comerciale fara autorizatia arendasului, haiducia si, ca forma suprema - lupta cu arma, în vremea revolutiilor de la 1821 si 1848.

 

Contributia rosiorenilor la întarirea rândurilor "Adunarii norodului" este subliniata de însusi Tudor Vladimirescu, în proclamatia pe care o citeste în fata capitalei, la 16 martie 1821, aratând ca una din localitatile care s-au alaturat revolutiei este si orasul Rosiorii de Vede.

În luna aprilie, caimacamul C. Negri vrea sa instaleze ca ispravnic al judetului pe un om al sau sprijinit de ostasi turci. Localnicii, credinciosi domnului Tudor, izgonesc pe trimisul caimacamului si pe soldatii care-l însoteau. Înstiintat de intentia caimacamilor si despre cele petrecute la Rosiorii de Vede, Tudor Vladimirescu trimite aici o ceata de 30 de panduri. Slugerul Dumitrache Brascu primeste împuternicirea de a pazi orasul Rosiorii de Vede dar pe drum este atacat de turci.

Atacatorii care se pare ca erau în numar de 350 au fost respinsi de panduri precum si de orasenii care reusisera sa se baricadeze în spatele zidurilor mânastirii Sardaresa si în casele cu etaj ale lui Malurescu (vecine cu mânastirea Sardareasa) de unde au împuscat multi turci.

La 1 mai, ostile otomane patrund în tara si ocupa Moldova, Muntenia si Oltenia. Tudor Vladimirescu este asasinat (27 mai), Ipsilanti este înfrânt la Dragasani (7 iunie), ier turcii pornesc macelul împotriva restului pandurilor, care se retrag în Oltenia.

Orasul Rosiorii de Vede este cucerit de turci, rezistenta pe care a opuse determinând incendierea localitatii de catre turci, asemenea Caracalului sau Slatinei.

În conditiile în care ocupatia otomana se va mentine mai mult de un an asupra orasului, o parte din rosioreni au fugit în satele ferite de ochii turcilor, întorcându-se odata cu instalarea la Rosiorii de Vede, în functia de ispravnic al Judetului Teleorman, în martie 1824, a paharnicului Dimitrie Druganescu, unul dintre boierii sprijinitori ai lui Tudor Vladimirescu.

În perioada razboiului ruso-turc din 1828-1829, alaturi de pandurii din Oltenia, organizati de generalul Kiselef pentru a participa la operatii împotriva turcilor, s-au aflat si locuitori ai orasului Rosiorii de Vede.

Pe baza prevederilor tratatului de la Adrianopol se desfiinteaza raiaua Turnu (ca si celelalte raiale de pe malul stâng al Dunarii) fapt cu adânci implicatii în dezvoltarea ulterioara a orasului Rosiorii de Vede.

Desi în Tara Româneasca orasul era considerat unul dintre cele mai importante centre mestesugaresti si comerciale (motiv pentru care prin art. 1 din Regulamentul Organic i se rezerva dreptul de a participa la alegerea domnitorului cu doi delegati) locuitorii trebuia sa lupte pentru exercitarea mestesugurilor si practicarea comertului, ca urmare a faptului ca acestea erau blocate prin dania din 1768, care transformase pe localnici în clacasi pe mosia mânastirii Sf. Spiridon Nou din Bucuresti.

 

Adoptarea Regulamentului Organic a dus la agravarea contradictiilor dintre târgoveti (tratati drept clacasi) si mânastirea proprietara a mosiei. Rosiorenii în frunte cu slujerul Sandu Deparateanu refuza sa plateasca claca.

Calarasii sunt si ei nemultumisi de aplicarea Regulamentului Organic întrucât institutia lor se desfiinteaza, functiile lor fiind preluate de dorobanti (militie nepermanenta).

În astfel de conditii, meseriasii, negustorii, micii boieri si calarasii din Rosiorii de Vede au aderat la revolutia din 1848.

În urma reactiei fortelor opresoare, reprezentate de marile imperii vecine, si în Rosiorii de Vede, comisarii de propaganda, intelectualii, târgovetii au luat atitudine pentru apararea revolutiei, cum ar fi Iorgu Constantinescu, Alexandru Petrescu, Ioan Scuticescu, vasile Urzescu.

Ideea unirii principatelor va constitui calea de continuare a revolutiei. Dintre militantii rosioreni pentru înfaptuirea unirii principatelor se va reliefa figura lui Alecu Petrescu, fostul comisar de propaganda al revolutiei pasoptiste, care se va alatura, în 1855, colectivului de redactare al ziarului "Patria", ce se constituie într-un centru de sprijin pentru miscarea unionista din Tara Româneasca.

Rosiorenii reusesc sa-si trimita doi reprezentanti în Divanul Ad-hoc din Bucuresti, în persoana lui Preda Cernat - delegat al clacasilor si pe Alecu Petrescu, care la acea vreme se afla în Bucuresti.

Marile prefaceri din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au oferit posibilitatea ca orasul Rosiorii de Vede sa iasa de sub feuda Mânastirii Sf. Spiridon Nou.

Adoptarea toponimicului actual a fost o manifestare a vointei localnicilor si nu o hotarâre a administratiei centrale. Acest nume apare în actele locale din 1864, iar în Monitorul Oficial ea va fi folosita abia în 1872 si se va generaliza în toate domeniile cu putin înainte de razboiul pentru independenta României.

În 1864, când se adopta numele de Rosiorii de Vede, orasul mai depindea administrativ de mânastirea bucuresteana careia îi fusese închinat la 1768, iar ocazia de a scapa de dependenta fata de aceasta se iveste în anul 1863, când parlamentul aproba legea pentru secularizarea averilor manastiresti, lege conform careia un sfert din teritoriul tarii intra în proprietatea statului prin preluarea lui de la mânastirile închinate Sfântului Munte Athos (cea mai mare parte) si mânastirile cu români. Dar, întrucât legea secularizarii averilor mânastiresti fusese aprobata, în principal, pentru lichidarea proprietatii mânastirilor grecesti din România, la împroprietarirea din 1864 mânastirea Sf. Spiridon cel Nou se opune exproprierii mosiei sale de la Rosiorii de Vede si se adreseaza Consiliului de Stat în vederea mentinerii acestei proprietati.

Consiliul de Stat, pe baza hotarârii Curtii de Casatie, dupa un proces care a durat doi ani, stabileste ca mosia mânastirii Sf. Spiridon Nou nu se poate expropria, dar ca terenul de peste 650 de hectare, care reprezinta teritoriul orasului, este liber si asupra lui nu mai actioneaza nici unul din monopolurile stabilite prin hrisovul de la 1768. Astfel, în 1866 rosiorenii îsi recapata libertatea.

Razboiul pentru cucerirea independentei nationale are loc în primii ani dupa ce orasul îsi redobândise libertatea prin iesirea de sub proprietatea mânastirii Sf. Spiridon Nou, si poate de aceea a însemnat mult mai mult pentru rosioreni decât pentru orice alta localitate teleormaneana.

Imediat dupa mobilizarea armatei (aprilie 1877), rosiorenii au început sa se înroleze, caci, dupa cum rezulta dintr-o scrisoare a locotenentului Manciulescu din Rosiorii de Vede, adresata Ministrului de Interne la 28 aprilie 1877, el, "împreuna cu jumatate companie de militieni", a raspuns imediat la ordinul ministerului.

Multi rosioreni se vor înrola la 23 iulie, când se constituie armata româna de operatii, în Compania a 3-a din Batalionul I Teleorman.

Cei ramasi acasa au contribuit si ei la razboiul pentru independenta României, în afara de rechizitii si transporturi, prin subscriptii pentru cumpararea de arme si donatii în bani sau alte ofrande (alimente, îmbracaminte s.a.) facute armatei.

Razboiul din 1877-1878 a adus României independenta, creând posibilitatea desfasurarii, în conditii mai favorabile, luptei pentru reîntregirea nationala prin unirea tuturor provinciilor românesti cuprinse în marile imperii vecine.

În vara anului 1916, când a sunat goarna mobilizarii, s-au înrolat si rosiorenii, tarani, meseriasi, functionari, intelectuali si negustori, prezentându-se la regimentele 20 Dorobanti, 60 Dorobanti si 4 Calarasi, care îsi aveau garnizoanele la Turnu Magurele. De aici, un batalion cu o sectie de mitraliere a intrat în compunerea grupului de acoperire Predeal, care în prima zi de razboi trece frontiera în zona de operatii Valea Timisului.

 

În 1916, în conditiile în care trupele germane au patruns în localitate, locuitorii au pus mâna pe arme si s-au opus inamicilor. Drept represalii, trupele germane au incendiat centrul comercial al orasului, au luat ostateci mai multe persoane si au cerut despagubire 500 000 de lei aur, sub amenintarea ca daca nu se plateste, orasul va fi distrus cu tunurile. Suma a fost achitata de un industrias rosiorean - Anghel Arizan, dar, pentru ca nu a fost platita la termenul stabilit de ocupanti, orasul a mai fost obligat la plata unei dobânzi de 60 000 lei.

Rosiorenii au suferit în continuare pedepsele drastice ale nemtilor, pentru ca se opuneau ocupatiei, multi dintre ei fiind închisi.

Participarea rosiorenilor la razboiul declansat la 22 iunie 1941 împotriva U.R.S.S. se face sub semnul eliberarii provinciilor anexate în anul 1940 de imperiul comunist de la rasarit, dar cu gândul ca întoarcerea se va face prin Maramuresul cazut victima dictatului de la Viena.

Opozitia rosiorenilor fata de trupele germane continua. Astfel, în noaptea de 11 spre 12 mai 1941, sunt sparte o parte din magaziile germane din Rosiori; la 13 februarie 1943, este sabotata instalatia militara germana, careia îi fusesera distrusi 150 m de cablu de comunicatii. Într-un raport al Inspectoratului General Administrativ Pitesti, din 11 aprilie 1944, adresat Ministerului Afacerilor Interne, se desprindea interesul autoritatile centrale fata de lucratorii din statia C.F.R., mentionând ca în aceasta gara se organizeaza actiuni de sabotaj împotriva armatei germane.

Orasul Rosiorii de Vede îsi leaga numele si de actul insurectional de la 23 august 1944. Deoarece în partea de vest a localitatii era amplasat un aeroport militar german, trupele române aflate în preajma au primit misiunea sa ia masuri pentru a asigura functionalitatea tuturor instalatiilor importante din oras, imediat dupa comunicatul regelui catre tara, prin care se anunta trecerea armatei române de partea Natiunilor Unite.

Misiunea de a lichida garnizoana germana de pe aeroportul din Rosiorii de Vede a revenit la trei companii din Regimentul 3 de Pionieri, care-si aveau resedinta la 6 km. de oras. În cele din urma cei peste 300 de militari germani s-au predat.

Prezenta trupelor sovietice în oras, în locul armatei germane obligate sa se predea la 24 august 1944, a creat serioase probleme localnicilor prin abuzurile militarilor sovietici în rechizitionarea de case, mijloace de transport, pedepsirea unora dintre notabilitatile locale.

Din perioada guvernului Petru Groza, în amintirea rosiorenilor a ramas ca moment de referinta legiferarea reformei agrare, de care au beneficiat numai 93 de locuitori.

În anul 1948 începe procesul de nationalizare a întreprinderilor si în Rosiorii de Vede, la sfârsitul anului mai existând aici 207 ateliere de mici meseriasi.

În anul 1947 este data în folosinta calea ferata Bucuresti - Rosiori - Craiova, în lungime totala de 209 km.

Nationalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurari si transport, legiferata la 11 iunie 1948, constituie prima din actiunile care au facut ca economia româneasca sa-si piarda caracterul liber, ea fiind organizata si condusa centralizat.

Singurul sector unde se mai pastra înca libertatea economica dupa 1951 ramânea agricultura, caci desi se înfiintasera în tara primele Gospodarii Agricole de Stat (1947) si Statiuni de Mecanizare a Agriculturii (1948), la sate mai ramasese un mijloc de productie - pamântul, în proprietatea unor persoane particulare. Din aceasta cauza, înca din martie 1949, P.M.R. elaboreaza un program ce avea ca scop transformarea si acestui sector al economiei într-un domeniu dirijat de singurul partid politic ce mai exista la acea vreme.

O prima metoda de constrângere a fost separarea muncitorilor agricoli pe categorii de detinatori de pamânt, oamenii cu pamânt mai mult fiind declarati "chiaburi" impusi la cote ce depaseau uneori 90% din productie. Au fost apoi elaborate o serie de legi referitoare la modul de munca al pamântului, legi care au dat posibilitatea statului sa preia importante suprafete de teren arabil, în special de la oraseni.

În Rosiorii de Vede, mai mult decât la sate, s-a aplicat, în anii 1958-1959, metoda constrângerii pentru ca posesorii de teren agricol sa se înscrie la G.A.C. sau, daca nu au forta de munca, sa îl predea statului fara nici un fel de pretentii de despagubire.

 

Odata cu înfiintarea Gospodariei Agricole Colective în Rosiorii de Vede (1959) orasul cunoaste încheierea perioadei de libertate economica, începuta prin cucerirea libertatii la 1866.

 
Romanian Bulgarian English German Italian Portuguese Spanish

Ne gasiti si pe Facebook

OSense O-Sense

by Xtin Computers