Noutăți
previous arrow
next arrow

În atenția producătorilor de legume în spații protejate

Prevederile HG nr. 325 din 3 aprilie 2025, publicată în M.O. 304 din 7 aprilie 2025, privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate” în perioada 2025-2027.

 

Prevederile prezentei scheme se aplică:

  • Întreprinderilor/întreprinderilor unice pentru culturile de legume cultivate în spații protejate prevăzute în art. 2 din HG 325/2025;
  • Producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător în baza Legii 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la data de 31 decembrie a anului în care se solicită sprijinul;
  • Producătorilor persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
  • Producătorilor agricoli persoane juridice, indiferent de forma de organizare.

 

Documentele necesare înscrierii în program sunt:

Cerere de înscriere în program;

Copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal;

Copie a atestatului de producător, valabil până la 31 decembrie 2025;

Împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant, după caz;

Copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului - dovadă cont activ bancă/trezorerie;

Adeverință, în original, din Registrul agricol, conform înscrisurilor aferente anului 2025, care atestă suprafața de teren cu spații protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;

Declarație pe proprie răspundere (conform anexei nr. 2).

 

Cererea de înscriere în program:

  • Pentru anul 2025, potențialii beneficiari pot solicita ajutorul de minimis la DAJ printr-o cerere conform modelului prevăzut în anexa 4 la HG 325/2025, până cel târziu la data de 30 mai 2025 inclusiv.
  • Cererea, însoțită de documentele menționate, se depune la registratura Direcției pentru Agricultură a Județului Teleorman.
  • Cererea, însoțită de documentele menționate, poate fi transmisă și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat.
  • Documentele transmise la DAJ trebuie semnate și datate, iar copiile trebuie certificate „conform cu originalul” de către solicitant.
  • Ajutorul de minimis se acordă de la suprafața cultivată de minim 1000 mp, cu respectarea cerințelor prevăzute privind tipul de cultură și suprafețele cultivate (Anexa 1 la HG 325/2025).
  • În situația în care solicitantul utilizează suprafețe de teren cultivate cu legume în spații protejate situate în județe/UAT diferite, acesta va depune o singură cerere de înscriere la DAJ unde are suprafața cultivată cea mai mare.

 

ATENȚIE:

Potențialii beneficiari au obligația de a înscrie în cerere valoarea ajutoarelor de minimis acordate în sectorul producției primare în sectorul agricol în ultimii 3 ani, începând cu anul 2022, până la data acordării prezentului ajutor de minimis pentru cererile depuse în anul 2025.

Primaria Municipiului Rosiorii de Vede